|
|
ÎN PARC
de Șt. O Iosif
Ieri am găsit pe banca solitară
Din parc un biet mănunchi de flori trecute...
Sărmane flori ! Ce mâini necunoscute
V-au strâns la piept și-apoi vă aruncară ?
La ce-ntâlnire mărturii tăcute
Mi-ați fost ? Ce ochi cuminți ori plini de pară,
Privind la voi cu drag, se bucurară
Și v-au uitat apoi așa de iute ?...
Săltau atâția fluturi pe câmpie
Când străluceați în roua dimineții...
Ce v-ați făcut mireasma timpurie ?...
Ce triste-mi stați acuma, și zdrobite !
Nu vreau să plâng...O clipă-i visul vieții...
Flori veștede, flori moarte, flori iubite !...
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
