Marele Trianon - Versailles - Franța
Acest stil este închegat pe criterii proprii, are
solemnitate și măreție. Există în acest stil o perioadă ce poartă amprenta
celui anterior, după care urmează o epocă de înflorire propriu-zisă (până la
1685) și, în fine, ultima, în care stilul Ludovic al XIV-lea devine ceva mai
sobru.
Stilul
este închegat după principiile elaborate la Academia de pictură și sculptură și
derivate din canoanele clasice: măsura și proporțiile sunt elementele esențiale.
Ele se vor aplica în toate domeniile. Pentru asigurarea unității stilului,
se refac fațadele unor clădiri
importante, se amenajează grădinile de
la Versailles (urmând aceleași reguli
ale simetriei), creându-se perspective
vaste întrerupte de ochiuri de apă,
punctate cu statui; pajiștile sunt compuse cu elemente de plante grupate
ordonat etc. Natura sălbatică și anarhică, fasonată de celebrul grădinar Le Notre, capătă o cadență clasică.
În interioare se folosesc stucaturi albe, aurite și
pictate în asemenea msură, încât nu rămâne nici un centimetru de plafon sau
perete nedecorat. Suprafețele pereților
și ale plafoanelor sunt împărțite în panouri ovale sau rectangulare având în
centru picturi decorative. Marile palate au pereții placați cu marmură
policromă. În alte reședințe, stucul sau piatra cu frumoase reliefuri decorează
interioarele. În general, plafoanele sunt pictate cu motive antice și vaste
perspective. În centru există o rozacee în care se fixează lustra. Plafoanele albe sunt
înconjurate de ornamente aurite. Pe
pereți au nișe, aplice, console, pe care se așezau opere de artă, vase
decorative, bibelouri și ceasuri.
Palatul de la Versailles este cel mai însemnat și
semnificativ muzeu pentru ceea ce a însemnat splendoarea și fastul stilului.
Iar marea galerie – numită acum galeria oglinzilor – este documentul cel mai
strălucit de arhitectură interioară creată în stilul Ludovic al XIV-lea.
Dar spre sfârșitul secolului, încurcături financiare
obligă casa regală să interzică folosirea aurului în decorația murală. Și astfel, apar lambriuri
în culorile naturale ale lemnului. Această lemnărie cu tente melancolice, se va
menține și în stilul Regence (se
citește Rejans).
Interioarele rămân însă luminoase prin tapiseriile de Aubusson, Gobelins și Beauvais
(citiți obuson, goblen, bave).
Artiștii care au creat stilul, Charles le Brun și Jean
F. Berain, au filtrat elementele ornamentale renascentiste, oprindu-se numai la
acelea care conveneau spiritului și gustului francez. Totuși nu trebuie uitat
că stilul se dezvoltă în plină evoluție a barocului și deci clasicismul pe
care-l reînvie nu este cel de la
începutul Renașterii, ci unul răspunzând cerințelor artistice ale
vremii.
Materialele întrebuințate sunt aceleași ca și în
stilul anterior (plus: porțelan, ceramică,
oglinzi), mult argint și aur.
Tapiseriile țesute de atelierele regale organizate
tot în acest timp de Gobelins s-au inspirat din antichitate pentru a evoca
scene contemporane în factură romană. În atelierele de la Savonnerie (citiți Savoneri) sunt țesute marile covoare
ce vor acoperi galeria Luvrului. Covoarele de Savonnerie, cu fond negru sau
galben, au un motiv central sau un medalion, în care se află coroana regală,
sceptrul și mâna justiției, sorele regelui. În jur sunt rensouri de acant și
flori de toate felurile. Această producție încetează în timpul Revoluției. Iar
când se va relua, motivele ornamentale și culorile fondului vor fi și ele
altele.
Porțelanul chinezesc – piese decorative - și
ceramica oralndeză de Delft (pentru dale,
lespezi, decorație murală),
oglinzile fabricate în Franța la Saint – Gobain se răspândesc rapid în toate
palatele princiare și reședințele aristocratice.
Holul oglinzilor construit de Ludovic al XIV-lea - Versailles
În timpul lui Ludovic al XIV-lea se fixează oglinzi
mari deasupra șemineelor (moda va dăinui multă vreme după ieșirea din uz a
stilului care le-a introdus).
Mobilele sunt ceva mai numeroase decât în stilul
anterior. Apar comodele, care iau locul cuferelor. Ele au două sau trei
sertare. Destinația biroului este tot
nedefinită. Numărul soclurilor și al micilor
console fixate ca niște aplice este mai mare. Ele sunt din lemn masiv, sculptate și aurite, altele sunt
placate sau marchetate fie cu os, sidef
baga, fildeș sau metale; fie cu esențe de lemn exotic. Le Brun este unul
din cei mai reputați creatori de marchetărie.
În acest stil, sub influența relațiilor cu
Extremul Orient, se introduce mobilierul
lăcuit. Lacul chinezesc a cunoscut o mare vogă.
PRINCIPALELE MOTIVE ORNAMENTALE SUNT : soarele având în centru un cap de femeie,
floarea de crin, două litere L încrucișate (emblema regală), palmete stilizate
special, coșuri cu fructe sau flori, cochilia interpretată în diferite moduri –
cea mai utilizată fiind cea plată și largă, ușor în relief, frunza de acant,
triplul cerc de liane urcând pe coloanele dulapurilor, arcuri, bucle, tridenți,
capete de Apollo sau de Bachus, volute
în C, corn de berbec, calicii de floare,
armuri, trofee, rensouri, romburi
alcătuind suprafețe cadrilate, în care
se înscriu rozete.
Toate formele modelate prin sculptură folosesc ovele
(mici elemente ca măslinele ), perlele (forme sferice de mărimea boabelor de
mărgăritar), caneluri, frunze de acant
sau un evantai plasat deasupra capetelor feminine, mascaronilor sau capetelor
de fauni cu grimase.
Piedestale, suporturi, picioare de mobilier de orice
fel sunt din balustre, fie din console (adică în formă de S puțin accentuat),
având în centrul lor un motiv sculptat. Aspectul lor sugerează piciorul de țap.
În epoca de apogeu, mobilierul decorativ are sculptură bogată și balustre
uneori ajurate (adică decupate). Picioarele de scaune, mese etc. sunt prinse
(aproape de bază) în stinghii ce formează un fel de X ușor ondulat. Adeseori
X-ul are o agrafă. În lipsa ei, este aplicată o plăcuță ce amplifică volumul în
centru (acolo unde stinghiile ar prezenta o bază cam prea îngustă).
Patul lui Ludovic al XIV - lea - Versailles
Mobilele sunt mai numeroase decât în stilul
anterior.
PATURILE continuă să aibă baldachin (fără coloane), dar
există și unele denumite „pentru odihnă” formate dintr-o juxtapunere de trei
taburete mari și având un căpătâi scurt de care se sprijină o pernă în formă de
sul. La nici unul dintre ele nu se vede lemnul. Totul este tapițat. Perdelele
laterale sunt, ca și cuverturile sau draperiile, scurte și festonate, având fondul
și motivele în culori foarte vii, și cad în drapaje peste baldachine
somptuoase.
Scaun și scaun pentru rugăciune
SCAUNELE sunt
taburete cu picioare încrucișate în formă de X sau cu picioare drepte, unite
între ele prin stinghii în formă de H sau X cu o agrafă. Sunt tapițate și ornate
cu pasmanterie și franjuri. Altele au o frumoasă bucată de stofă sau de piele
fixată pe cele patru picioare. Există și perne dreptunghiulare (îndesat
tapițate), care sunt puse direct pe
pardosea și care au aceeași destinație ca și scaunele, dar sunt foarte
joase. Scaunele propriu-zise sunt tapițate în întregime (adeseori nu se vede
decât lemnul picioarelor), cu spătarul
ușor înclinat în afară și pe spătar și
franjuri. Se folosește în mod curent cremaliera, un mecanism simplu ce permite spătarului să se lase sau să se
ridice după cum dorește persoana așezată pe scaun. Fotoliile sunt aceleași
ca și în stilul Ludovic al XIII-lea dar
brațele sunt în consolă, iar picioarele conform canoanelor. Spătarul e ușor înclinat
în afară. Există și un tip cu brațele tapițate, iar locul unde se așează mâna este din lemn sculptat în
formă de corn de berbec. Spătarul are de o parte și de alta, în dreptul
capului, două elemente tapițate (numite urechi), asigurând și un sprijin lateral.
CANAPELELE au trei locuri și exact aceeași
structură, tapițerie și ornamente ca și fotoliile. Dar deși sunt atâtea
variante, ele nu sunt prea confortabile.
MESELE plasate în mijlocul încăperii sunt fastuos
sculptate și au placa de marmură sau mozaic din pietre dure. Apar și mese ce se
fixează lângă un zid. Acestea sunt console cu suprafețele din marmură, mozaic,
marchetărie sau porfir. Ele sunt de dimensiuni mici. Au patru sau, spre
sfârșitul stilului, două picioare. Bogăția ornamentală și frumusețea
sculpturală fac din ele opere de artă. Masa destinată prânzurilor este simplă,
dar pe ea se așează stofe sau covoare somptuoase.
BIROURILE sunt la începutul domniei lui Ludovic al
XIV-lea placate cu agat, sau marchetărie, au opt picioare din bronz sau cositor
aurit. Două corpuri cu sertare sunt plasate pe câte patru picioare reunite în
stinghii; mijlocul piesei are un sertar lung, iar în jos un panou (decorat la
fel cu ansamblul), care face legătura
între cele două corpuri. Până a se ajunge la stabilirea precisă a funcției, deasupra lor, pe un perete, se fixa
o oglindă (piesa având probabil și destinație de masă de toaletă pentru
doamne). Spre sfârșitul perioadei, piesa are numai patru picioare, câteva
sertare aliniate sub placă și poartă numele de masă de scris; continuă să
fie abundent decorată.
COMODA, care ia locul cufărului, are două, trei sau
patru sertare, placă de marmură, marchetărie cu desen de arabescuri sau
ornamente vegetale; lemnăria sculptată este lăcuită cu lac de China.
GHERIDONUL, a cărui origine se află în antichitate,
este o mică mobilă formată dintr-un picior sculptat (mai întâi ca un african purtând pe cap un platou rotund din metal). În
epoca lui Ludovic al XIV-lea, el are
trei picioare ornate cu artă sau numai unul,
reprezentând un copil sau o nimfă drapată, ce poartă pe cap o placă de
bronz sau mozaic. Piesele acestea serveau ca soclu pentru lămpi (așezate lângă
pat) sau ca postamente pentru opere de artă, așezate în anticamere sau săli de
audiențe (au avut și rol pur decorativ).
Contemporane cu gheridonul sunt și aplicele-console,
mici piese sculptate în lemn prețios și fixate
pe zid în scopuri decorative. Pe ele se așezau vase prețioase sau mici
obiecte de artă.
DULAPURILE
erau din lemn masiv sau marchetat. Lemnul panourilor neacoperite cu ornamente poartă sculptura în
acest punct de diamant, iar câteodată are mici motive de bronz aplicate pe
ușile laterale. Somptuoasele cabinete ies din uz la sfârșitul epocii, atunci
când începe o perioadă de austeritate.
LĂMPILE, lustrele, lanternele, sfeșnicele sunt
plasate în plafon sau pe aplice fixate în zid. Lămpile pentru citit se așează
pe gheridoane sau pe console speciale, având o oglindă din care pornesc două
sau mai multe brațe pentru lumânări. Cele mari (plafonierele), pentru săli de
recepție, au tije axiale și ramuri în care se plantează boluri de aramă purtând
corpuri luminoase (lumânări sau lămpi cu sticle). După apariția cristalului,
crește numărul acestora și al
oglinzilor în care se reflectau,
amplificând mult lumina. Sfeșnicele din
metal prețios, cu multe brațe se plasau pe aproape toate mobilele care aveau o
placă de marmură sau mozaic.
Azi, în muzeul de la Versailles și Trianon se pot
vedea și mobile provenind din China, obiecte de fildeș și vase de porțelan,
stofe aduse din India, care altădată decorau încăperile regale.
Instrumentele tehnice ale vremii constituiau de
asemenea bunuri prețioase și se lucrau cu
aceeași îngrijire ca și toate celelalte obiecte destinate aristocrației. În Franța, cercetarea
științifică ia o amplă dezvoltare în secolele care urmează și personalități
importante se vor consacra studiului. Busole, compasuri și alte instrumente
destinate a măsura unghiuri, precum și microscoape (microscopul a fost inventat
la 1610) sunt lucrate în cupru cizelat și aurit, fildeș sau sidef, lemn pictat
sau abanos lustruit.
Ceasuri de diverse tipuri și mărimi: pendule,
orologii erau așezate pe console. Ele erau lucrate în metale prețioase, așezate
în cadre fastuoase, împodobite cu pietre prețioase; toate au aceleași
motive ornamentale ce caracterizează
stilul respectiv.
Lucrările de feronerie marchează o evoluție. Se
trece de la imperativul securității, ce a dominat tot evul mediu, la cel
decorativ.
Grilele, porțile, piesele destinate
EXTERIORULUI FERESTRELOR erau prinse
prin sudură în inele groase, încep să fie nituite, iar apoi prinse (ca la tâmplărie) cu cepuri lucrate la cald și
știfturi. Ornamentele stilului sunt cizelate cel mai adesea în bronz aurit.
Celebra poartă provenind din castelul Maisons- Laffitte (azi la Luvru)
marchează etapa de trecere. Aceasta arată că fierul lucrat la cald prin sudură
are încă suficiente bare rezistente și puternice, dar și fire subțiri arcuite în rensouri delicate (cizelură) iar
grilele de la Versailles, care sunt realizate ceva mai târziu (tot în timpul
lui Ludovic al XIV-lea), încorporează disciplinat motivele ornamentale ale
stilului. În alte castele reședințe, catedrale și biserici, feroneria va
continua aproape un secol să îmbine
elemente sudate cu altele cizelate, pentru a împăca nevoia de securitate cu cerințele
decorative.
Abia la sfârșitul
veacului al XVIII-lea vor apărea lucrări în care triumfă definitiv ideea de decorativ. Porțile
de fier aurit ce se găsesc în piața Stanislas din Nancy sunt o rețea ușoară de
grile pe care sunt montate motive ale stilului rocaille. Această lucrare
este una din cele mai frumoase din câte are Franța și care, în ciuda
fragilității aparente, este extrem de rezistentă.
Broaștele, închizătorile de orice fel reproduc
motivele din repertoriul ornamental, constituind prin ele însele motive
decorative din bronz sau fier aurit.
În timpul lui Ludovic al XIV-lea se lucrează nu
numai grile, dar și rampe pentru scări, balcoane ornate cu motivele stilului
(care sunt turnate în tipare). Această modă a unor elemente de arhitectură în fier
se va supune canoanelor stilurilor ce se succed și va ține până la revoluție.
Sala armelor - Versailles - relief - Ludovic al XIV-lea învingându-și dușmanii pe câmpul de luptă
