marți, 8 octombrie 2013

GRIGORE VIERU - POEZII








Grigore Vieru  - 14 februarie 1935 - 18 ianuarie 2009 - a fost un poet român din Republica Moldova.

În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născuta Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani pe care o termina in 1953.

La sfârșitul anilor '80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcarii de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Grigore Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află printre organizatorii și conducătorii
Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se voteaza limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.


Se produce o cotitura logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice “Numele tău”, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literara drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naționala contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană post-belică.

Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întalnirea cu redactorii revistei “Secolul XX”: Dan Hăulică, Ște­fan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nico­lescu.

Vi­zitează, la rugămintea sa, mânăs­tirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dra­gomirna, Văratec.

Se întoarce la Chișinau cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire: „Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul“.

In 1970, editura Lumina publica Abecedarul, semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru și pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câțiva ani pentru apariția lui, luptă în care s-au angajat și învățătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naționalistă de către autorități. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii Trei iezi. La numai câteva zile după apariție, în urma unui denunț, volumul este retras din librării pentru poemul Curcubeul, în care s-a găsit ascuns tricolorul românesc.

La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație, în apropiere de Chișinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple și al unei poliinsuficiențe a sistemelor și organelor.



OPERA

Principala caracteristica a liricii lui Grigore Vieru este cantabilitatea psalmică. Asemeni lui Alecsandri și Andrei Mureșanu, poeții redeșteptării noastre naționale, asemeni lui Eminescu, cel care ne-a descoperit și ne-a cântat ca nimeni altul, în nemuritoarea sa Doina, suferința ce ne-o lăsară părinții din părinți, asemeni lui Alexei Mateeevici, primul rapsod basarabean emblematic care intona imnul limbii române din vechile cazanii și din jarul vetrelor țărănești, Grigore Vieru, ivit pe malul răsăritean al Prutului, în fața Miorcanilor, născut iar nu făcut în chiar anul în care se năștea celălalt mare contemporan al nostru, tot un moldovean, Nicolae Labiș, este un aed venit pe lume să cânte tristețea sfâșietoare și fără speranță a românilor din Basarabia și, în chip anume, a românilor de pretutindeni.

1957 - Alarma (versuri pentru copii)
1958 - Muzicuțe (versuri pentru copii)
1961 - Fat-Frumos curcubeul și Buna ziua, fulgilor! la editura „Cartea Moldoveneasca”
1963 - Mulțumim pentru pace (versuri) și Fagurași' (versuri, povestiri și cantece).
1964 - Revista „Nistru” publica poemul Legamant, dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu.
1965 - Versuri pentru cititorii de toate varstele, prefațat de Ion Druța pentru care i se acorda Premiul Republican al Comsomolului in domeniul literaturii pentru copii și tineret (1967).
1967 - Poezii de seama voastra (editura „Lumina”)
1967 - Barbații Moldovei, cu o dedicație pentru „naționalistul” Nicolae Testimițeanu (revista „Nistru”). Intregul tiraj este oprit, dedicația scoasa.
1969 - Duminica cuvintelor la editura „Lumina” cu ilustrații de Igor Vieru, o carte mult indragita de preșcolari, care a devenit prezenta in orice gradinița de copii.
1970 - Abecedarul (editura „Lumina”) — in colaborare cu Spiridon Vangheli și pictorul Igor Vieru)
1970 - Trei iezi
1974 - Aproape (versuri lirice, cu ilustrații color de Isai Carmu)
1975 - Mama (editura „Lumina” — carte pentru cei mici, ilustrata de Igor Vieru)
1976 - Un verde ne vede! (editura „Lumina” — volum pentru care poetului i se decerneaza Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978).
1989 - Metafore albastre - Сини метафори - (editura „Narodna cultura”, Sofia — in colecția Globus poetic, traducere in limba bulgara de Ognean Stamboliev.
2010 - Mi e dor de piatra - Жал ми е за камъка[15] - еd. Avangardprint, Bulgaria - traducere in limba bulgara și prefața de Ognean Stamboliev - 100 poezii


surse folosite pentru biografie:http://bnrm.wordpress.com/2012

http://www.cronicadeiasi.ro

http://www.akademos.asm.md







DACĂ EȘTI BĂRBAT





Dacă ești bărbat, nu lacrima, ci sângele să-ți verși în mijlocul mulțimii oropsite. Și nu blajina pâlpâire-a lumânării, ci fulgerul scăpărător să-l porți în mâini. Și-al tău cuvânt să-l înțeleagă pe deplin măicuța ta, copiii și truditoarea iarbă. Dacă ești bărbat pe colțul tău de pământ, la marginea Țării tale, în mijlocul mulțimii oropsite !
 (Lui Dumitru Matcovschi)




CRUCEA

(Lui Tudor Chiriac)

Știam că tot Ce în mare se varsă Cale întoarsă nu are. Apropiatu-m-am de cântec, Fiind Țara departe și alt Sprijin, alt reazăm Neavând. Toate în jur Se întindeau străine, Iar singurul loc De-ntâlnire cu el Era cel de pe cruce. Da, numai crucea Ne aparținea. Cu mare dispreț Împinsu-ne-au cu piciorul Chiar de pe ea. Și-atunci n-am mai putut Îndura umilința, Am luat sabia-n mână, Și, cum am știut, Cum am putut Crucea ne-am apărat.





TATA

(Lui Gheorghe Banariuc și Vadim Gheorghelaș)


Tată, eu nu știu de ce Nu te-au pus în cântece Ca pe măiculița mea Care viață datu-mi-a. Tu ca dânsa ne iubești Și ca ea îmbătrânești, Tată. Rele-n viață sunt de-ajuns, Dacă plângi, tu plângi pe-ascuns. Mai iei câte-un păhăruț, Dar nu uiți să ne săruți, Tată. La necaz și bucurii Tu ai, tată, mulți copii, Că și mama-i pruncul tău, O ferești de tot ce-i rău. Asta-i bogăția ta Și nu-ți trebuie alta, Tată. Nu ne spui vorbe de dor, Dar ades în locul lor Mâna tu pe cap ne-o pui Și mai dragă vorbă nu-i. Mai mult taci decât vorbești, Dar noi știm că ne iubești, Tată.




CE VINĂ

(Lui Ion Cataveica)

Ce vină secera are ?! Țin minte cum, dedemult, Mama, ca pe-un copil, În bucăți vechi de pânză Cu dragoste o învelea. Nu dânșii, nu ei, noi Cu ea spre țărani Ne plecăm ! Ce vină are ciocanul ?! Țin minte cum, dedemult, Tata, ca unui câine bătrân, O căsuță de lemn i-a făcut. Nu dânșii, nu ei, noi Fierul cu el am bătut ! Ce vină au stelele Deasupra noastră arzând, Stelele care În ochii îndrăgostiților Se oglindesc ?! Nu dânșii, nu ei, Domnul Le-a semănat pe cer ! Ce vină au hainele noastre Încărcate de mâlul fântânii Pe care afară îl aruncăm ?!







CASA PĂRINTEASCĂ
   
(Lui Mihai Ciobanu)

Ascultați-mă, surori, pe mine, Și voi, frații mei, ce vă sfădiți: E păcat, nu-i drept și nu e bine Să vinzi casa care te-a-ncălzit. Bani ne-ar trebui la fiecare, Toți avem copii și vremea-i grea. Însă cum să vinzi fereastra oare, Cea la care maica te-aștepta ?! Casa părintească nu se vinde, Nu se vinde tot ce este sfânt. Din atâtea lucruri dragi și sfinte Ochii mamei încă ne privesc. O vom da și vor schimba lacătă Și vor pune și ferestre noi. Și trecând pe lângă ea vreodată, Va privi ca la străini la noi. Casa părintească nu se vinde, Nu se vinde tot ce este sfânt. Din atâtea lucruri dragi și sfinte Ochii mamei încă ne privesc. Vom pleca și noi cândva din viață Și părinții sus ne-or întreba Ce mai face casa lor cea dragă, Cine are grijă azi de ea.






TEMPLUL

 

(Lui Ioan Alexandru)


Prețuiesc deopotrivă pe sfântul Cu mâna dusă spre inimă, La fel și pe sfântul sprijinit În sabie. Doamne, poate că N-am fost nici sfânt, nici oștean. Pur și simplu, ziditu-m-am de viu În templul Limbii Romane. Iar în biserică N-ai cum să fii curajos. În biserică să fii Drept și cinstit.






VREAU SĂ TE VĂD


Vreau să te văd, femeie, Sau vino să mă vezi, Mi-e dor de iarba crudă A ochilor tăi verzi; De-a tale negre gene Ce tremură ușor Ca aburul de ploaie Deasupra codrilor. Vreau să te văd, bărbate, Sau vino să mă vezi, E timpul coasei, iată, În ochii mei cei verzi. Cosește, hai ca iarba, Cu rouă și cu stea, Mai deasă și mai verde Să crească-n urma ta.




DE CE-AI FI TRISTĂ ?


Mi-ai fost aproape-ntotdeauna, De nimeni și nicicând umbrită. Norocul cerului e luna, Norocul meu ești tu, iubito. Te știu de când ca o zambilă Creșteai sub cer de primăvară. Erai frumoasă și copilă Frumoasă-ai fost și domnișoară. De ce-aș fi trist, De ce-ai fi tristă ?! Eu drag îți sunt, tu dragă mie. Dea Domnul și copiii noștri Așa de fericiți să fie ! Eu văd tristețea cum colindă Prin dureroasa ta privire Și văd, iubito, în oglindă Cum zmulgi din păr albite fire. Iubita mea și-a mea comoară, Nu mai fi tristă chiar de-i toamnă. Frumoasă-ai fost și domnisoară, Frumoasă ai rămas și doamnă. Te-albește prima nea ușoară, N-o tăinui pe sub năframă. Frumoasă-ai fost și domnișoară Și mai frumoasă ești ca mamă. Te bucură și nu fi tristă, Așa sunt toate rânduite. Frumoasă este orice vârstă, Un dar ce Domnul ni-l trimite.





A CĂZUT CERUL DIN OCHII TĂI

A căzut cerul din ochii tăi Și s-a fărâmițat. A căzut de pe fața ta soarele Și-a înghețat. Încremenit e vântul cel răcoros Fără harnicele tale mâini. Căutându-te pe tine, S-au tăinuit izvoarele-n țarini. Ca un pom doborât Însuși graiul Parcă se aude căzând. Doamne, atât de singur, Atât de singur N-am fost nicicând !






DESPRE FERICIRE

Sunt fericit Că n-am cântat păunii. Cântat-am mărul înflorit: Cel rușinându-se De trupul gol al Lunii, Izvorul care reînvață De unde vine, Când s-a fost născut Și malul sfredelit De țipătul durut Pe care-l dau lăstunii. Sunt fericit C-am plâns ori M-am bătut în vatră Cu hoarda Ploilor de piatră, C-am încălzit Cu sângele-mi rănit Pământul (Ori poate-mi încălzii Mormântul ? !), C-am fost o trestie Cu-ndurerată pleoapă În aer jumătate Și jumătate-n apă. Sunt fericit C-aud cum sună-n față, Prea tainic și integru, Un cântec drag, Atât de cunoscut, Și că mă latră-n urmă Cu cerul gurii negru Prăpastia Pe care zburător O am trecut; Că nu aurul eu număr, Ci stelele din cer Și-n lacrima de lut - Străbunii. Erou nu sunt, Măriri nu cer, Sunt fericit Că n-am cântat păunii.






ASCULTĂ


Bre muscale, am ostenit Să te-ascult necontenit, Să te-ascult neîncetat Că m-ai fost eliberat; Că m-ai ajutat isteț Să trăiesc un timp măreț, Că mă-mbraci, că m-ai născut, Iar eu mă uit peste Prut. Dar ce fel de ajutor Când mai sunt măturător Al străzii pe care stai Plină zilnic de-ntâi Mai ?! Și ce fel de falnic timp Când muncesc ca robu-n câmp, Când ficatul mi-i distrus De otrăvuri ce-ai adus, Când ne mor copiii-n leagăn, Iar tu cânți pe sub mesteacăn Și te bați cu pumnu-n piept C-ai luptat și ai un drept... Nu zic nu: ai ars în foc, Dar eu ce: jucam sau joc ?! Nu zic nu: te-ai și bătut, Dar noi ceilalți ce-am făcut: Bielarusul și armeanul, Românul și-americanul, Letonul și polonezul Și tadjicul și englezul... Bre muscale, ia fii bun, Ascultă și eu ce-ți spun: Fără ceilalți, negreșit, Azi nemțește-ai fi grăit Și cerșeai chirilița, Limba, cântul, școala ta, Hramul tău și propriul pom... Bre muscale, fii, bre, om !





A, IUBITE, a


A, iubite, a,
Mai spune-mi ceva,
Că mi-i drag să-mi spui
Ce nu știu, drag pui,
Că mi-i drag să-ascult
De dragoste mult,
Haide, spune-mi cum se
Iubesc păsările.
O, iubito, o,
Cred că tot ca noi:
Copacii bătrâni
Acasă rămân
Ca niște bunici
Cu puii cei mici
Care-n brațe-i leagănă
Până-i frunza galbenă.
Pe-urmă bat vântoasele,
Și nu-i nici o pasăre,
Pe-urmă le cad foile,


Se-nvelesc cu ploile.
Pe-urmă îi dor crengile
Și n-au ce să legene.




BANII


Lui Alexandru Cazacu

Nu mă supăr că n-am bani,
Bani puțini,  puțini dușmani.
Bani nu am și nici n-au fost,
Dar îi văd la omul prost.
Unii nici de pâine n-au,
Alții câinelui o dau,
Vâră mâna între lei
Ca-ntre pulpe la femei.
Cine-așa te-a împărțit, banule,
Nu te-a împărțit cinstit, banule !
Să te-mpartă Dumnezeu, banule,
Te-aș cunoaște-atunci și eu, banule !



Cu banul îi tot așa
Cum îi și cu dragostea:
Când mai bine și când nu,
Când deasupra el, când tu.
Am avut și eu un sfanț
Și l-am dat la muzicanți,
Muzicanții mi-au cântat
Și-au crezut că-s om bogat.
Cine-așa te-a împărțit, banule,
Nu te-a împărțit cinstit, banule !
Să te-mpartă Dumnezeu, banule,
Te-aș cunoaște-atunci și eu, banule !





DOINA


In memoria lui Igor Vieru,
Petru Zadnipru, Liviu Damian,
Ion Vatamanu, Vlad Iovita


Ceva se-ntâmplă azi cu noi:
Azi lacrimile sunt gunoi.



Eu mor pe cruce pentru ea,
Iar lumea hohotește rea.
Nici nu știu, iată, în chinul meu,
De-am mai trăit !
Vestește-L, mamă, pe Dumnezeu
Că am murit !
Din pâine iau, să pot zbura,
Cât de pe flori albina ia.
Dar tot eu sunt și judecat
Că, trândăvind, m-am îmbuibat.
Nici nu știu, iată, în chinul meu,
De-am mai trăit  !
Vestește-L, mamă, pe Dumnezeu
Că am murit !
Ajuns-am a umbla mereu
În brațe cu mormântul meu.
Și nu știu unde să-l mai pun
Să am un somn mai lin, mai bun.
Nici nu știu, iată, în chinul meu,
De-am mai trăit !
Vestește-L, mamă, pe Dumnezeu
Că am murit !






DISCURS ELECTORAL


Muțesc privighetorile, mierlele, cucii.
Sângeră în biserici icoana, pristolul.
Atenție:
vin politrucii
care vor bate în masă cu tovarăș pistolul.
învață citirea
și scrisul copiii noștri plăpânzi ca macii,
parcă vorbind literei:
 „Ținem la tine".


Atenție:
Vin maniacii
Care vor scoate ochii scrierii noastre latine.
încă mai sună în zori

„Deșteaptă-te, române",
încă nu-s izgonite, domnule
Eminescu,
cărțile
Dumitale.


Atenție:
vin căpcăunii
care înjunghie
Steme,
și înghit
Imne
Naționale.
Ca cel mai frumos pom al
Țării
încă mai fâlfâie sus
Tricolorul.
Atenție:
vin ienicerii
care-l vor doborî cu toporul.
Umblă țanțos cu șapca roșie
flăcăii
și burduhoșii moșnegi -
parlamentarii de mâine.
Atenție:
vin călăii
care vor pune pe trunchi
capul
Limbii
Române.
Urlă a omor și pustiu
câinii.
Pe spatele doinei
se-aude pocnind nagaica.


Atenție: vin acanii - în locul naiului -cu balalaica.
Se-aud voci barbare:
„Tăiați-i
Mâinile celui care vrea
unirea cu
România".
Atenție: vin lepădații, vin renegații cu toată furia.
Se plodesc noi, proaspete,
satanice servicii
care vor zăvorî
inima vitează, bărbată.
Atenție:
vin bolșevicii
cu noi rânduri, la
Prut,
de sârmă ghimpată.

Se-aude cum lemnul icoanei
carii
îl ciuruiesc strigând:
„Carii trăiască !"

Atenție: vin saslacarii
Cu biata
Basarabie pe tavă frățească
Vine satana
ascunsă-n odăjdii divine.
Vine minciuna.
Vine teroarea.
Negura vine !




RUȘINOSUL PROVERB

Lui Ilie Bădescu


Nu !
Nu !
Nu ! astfel
Trebuia să strigăm.
Dar nu am strigat.
Nu marea
se zbuciumă,
Trebuia să strigăm,
Ci noianul de fluvii
Se răzvrătește !
Înghițite
de ea,
de lăcomia ei.
Ne-am înecat
Într-un simplu proverb:
„Apele mari
înghit pe cele mici“.
Suntem un proverb
atât.
De ce ne-am
mai plânge,
De ce-am mai spera la izbândă,
Moțăind filozofic
în rușinosul proverb:
„Capul plecat
sabia nu-l taie“.
Uite că l-au tăiat.





TU, IARBĂ, TOT AI  MAMĂ ?


Tu, iarbă, tot ai mamă ?
De ai, de bună seamă:
Atunci când înverzești,
De ea îți amintești.



Tu, floare, tot ai mamă ?
De ai, de bună seamă:
Atunci când înflorești,
De ea îți amintești.



Tu, steaua, tot ai mamă ?
De ai, de bună seamă:
Atunci când te ivești,
De ea îți amintești.






ZĂPĂCIREA LACRIMII

Lui Gheorghe Vodă


Au zăpăcit,
Au încurcat până și
Lacrima bătrânei măicuțe,
Până și apa
Copilăriei noastre.
Frate, ei urăsc
Cântecul tău.
Ei urăsc cântecul
Care arăta Prutului
Pe unde să curgă.
Noi credem în izbândă.
Chiar dacă nu
Există Dumnezeu,
Nimeni
Nu-i poate ocupa locul.




VREMEA  ASTA  NU-I  A  MEA


Vremea asta-i tare grea,
Am ajuns prin
Grecia,
Am ajuns prin
Grecia,
Că am mâini și pot lucra.
Vremea asta nu-i a mea,
Am ajuns în
Spania,
Am ajuns în
Spania,
Un bănuț voi aduna,
Nevasta mi-oi îmbrăca.
Vremea nu-i cu oamenii
Nu știu mâine unde-oi fi,
Nu știu mâine unde-oi fi,
Dar am gură și-oi doini,
Amarul l-oi îndulci.
Mă întreb de-atâtea ori
De ce oare să-nconjori,
De ce oare să-nconjori
Toată lumea de cu zori
Și de ce să fii argat
Când avem un plai bogat,
De el dorul mi-i legat.