joi, 22 decembrie 2011

LA PENSIUNE SAU LA HOTEL - COMPORTAMENT/MANIERE





NE COMPORTĂM ÎN FUNCȚIE DE

   CATEGORIA HOTELULUI  ?


Nu există reguli de comportament ”specializate” pentru fiecare categorie de hotel - asta pentru că indiferent unde ne-am afla, hotel sau o mică pensiune, manierele - mai exact - bunele maniere sunt aceleași.

Teama pe care o resimțim în fața marilor hoteluri - cu portari galonați care ne deschid ușa sau ne conduc până la taxi, candelabrele de cristal și puful mochetelor - așadar toată această teamă nu are nici un temei.

Dincolo de figura impasibilă a portarului de hotel se află un om capabil (ca și tine) să aprecieze politețea.

Există totuși o deosebire între hotelurile mari și cele mici - aceeași deosebire dintre un oraș și o comunitate restrânsă.

Într-o pensiune, se salută atunci cnd intri în sufragerie, lucru imposibil într-un hotel mare.

Dacă e vorba de un cerc mic, te prezinți singur (în cazul în care proprietarul n-a făcut-o deja).

Într-un restaurant de hotel mare, nu saluți decât persoanele de la masa ta. Dacă este o masă mare, cu mulți oameni (așa cum vor fi cele de Crăciun și Revelion), vei saluta doar vecinii de masă și vei înclina puțin capul și la plecare vei face un semn amical, tot înclinând capul. Nu uitați să zâmbiți puțin ca semn al unei întâlniri agreabile.
Dacă ne întâlnim de mai multe ori în felul acesta, calea prezentărilor e deschisă; nu avem decât să respectăm regulile. (Pe care sper că le cunoașteți, în caz contrar, voi adăuga un alt capitol).

Într-un hotel, vom lăsa liftierul să ne ducă bagjele în cameră, sau o altă persoană însoțitoare din personalul hotelului și care ne va însoți încă de la recepție. Vom telefona pentru a cere chelnerului să ne aducă micul dejun sau pentru a ruga un salariat să ne facă un serviciu - toate acestea însă, cu o condiție: să acordăm persoanei respective considerația necesară. Să o rugăm frumos, să-i mulțumim și să-i dăm un bacșiș imediat e ne-a făcut serviciul respectiv. Ei, da...bacșiș.




Într-o pensiune sau într-un hotel, ne vom purta ca acasă sau într-o vizită la prieteni - mai exact: așa cum se cuvine. Nu este recomandabil să afișăm pretenții exagerate. Știți la fel de bine ca și mine că sunt și oameni care, deși acasă la ei trăiesc destul de modest, sunt veșnic nemulțumiți și fac în permanență observații personalului de serviciu. Și mai sunt și cei care, deși au o condiție materială ”de invidiat”, acceptau micile neplăceri inerente cu zâmbetul pe buze, fără să facă nici un caz de ele.

Este normal să cerem să ni se arate camera înainte de a ne instala în ea, indiferent că am rezervat-o din vreme sau am obținut-o pe loc. Și este la fel de normal, dacă nu ne convine, să cerem alta. Aproape sigur, recepționerul ne va refuza dacă nu-i oferim un bacșiș. Suntem îndreptățiți în acest caz să apelăm la directorul sau  la patronul hotelului.





VANDALII

De reținut ca regulă generală, indiferent unde ne aflăm: să nu deranjăm și să nu ne purtăm conform principiului ”după noi, potopul”.

Draperiile nu au fost puse în cameră ca să ne ștergem pantofii, becurile de la veioze trebuiesc să rămână acolo și să servească și următorilor vizitatori. Nu răscolim totul, nu aruncăm țigări pe jos, ne facem patul când ne trezim și aplicăm toate regulile care țin de respectaea bunului altuia.

Vom avea grijă, înainte de toate, să nu ne deranjăm vecinii în nici un fel.

Un bărbat se descoperă și salută în ascensor o doamnă chiar dacă nu o cunoaște, iar doamnele se pot saluta între ele cu un surâs, fără a fi obligate să vonverseze între ele.

Nu facem petreceri și chefuri în camerele de hotel ! Pereții sunt subțiri și se poate ca alături o familie cu copii mici să se chinuiască să doarmă.

Vă este permis, pe de altă parte, să anunțați la recepție dacă sunteți deranjați de niște vecini mai zgomotoși. Personalul hotelului este dator să intervină și să-i liniștească pe cheflii. Nu încercați să faceți pe mediatorii căci există riscul să vă expuneți inutil la situații neplăcute.

Cam atât...

Să aveți parte de o ședere liniștită și extrem de plăcută !