marți, 22 noiembrie 2011

VASILE VOICULESCU - POEZII








INSCRIPȚIE  PE UȘA  UNUI

ATELIER DE ARTIST

Oricine vrea mă-mpinge și intră, om sau vânt;
Sunt rana vie-a casei în zidul de-apărare
Nu m-a deschis vreodată un geniu sau un sfânt,
Cu orice pas de-afară pătrunde-o destrămare.


Să nu mai bată nimeni în pieptul meu de-acum,
Nu mă mai dau în lături supusă și sfioasă,
În loc de zâmbet, lacăt strigoilor din drum.
Mă țintuiesc să-mi apăr stăpânul scump din casă:


Să-și scoată avuția prin goalele-ncăperi,
A strâns în el minunea pământului și-a mării
Și când avar de sine vrea alte mângâieri,
Să iasă sus la vasta vitrină a visării.





INSCRIPȚIE PE NISIP

Mereu însetez după tine,
De ce m-ai făcut de nisip ?
Ocea, te recerși peste mine,
Lacom te sorb și nu te pot ține,
Nu te pot, cu nici un chip.


Credință cu boabe mărunte !
Când moartea cu suflu de leu,
Zidirea-ți voind să înfrunte,
Mă spulberă-n apele crunte,
Și-acolo, netrebnic, cad greu,
Cad la fund...
”Fundul sunt Eu”.






INSCRIPȚIE PE O ZI DE

          TOAMNĂ

Au început să fie iar arborii de aur
Și tremură minunea palatelor de foi,
Se pârguiește vremea întinsă pe coclauri,
Divinități străine au poposit la noi.


Oracolele-s clare și pacea scânteiază,
E-n tot o plinătate cu-ndemnuri de huzur.
Din slavă, peste liniști, o pajură veghează
Ca într-o-mpărătească hrisoavă de azur.


Dar aur și azururi sunt goale vicleșuguri,
Aduni din orice toamnă o boabă de-nțeles
Și dincolo de țarcul îngustelor belșuguri
Dă orizont tristeții imensul câmp cules.


Tu strâns lipești obrazul de ziua care trece,
E ce-ai mai drag sub cerul atâtor spulberări...
Obrazul dulce-al zilei, mai tras și tot mai rece,
Încet se depărtează, întors spre alte zări.


INSCRIPȚIE PE O FOAIE

             CĂZUTĂ


Se-ngroașă seva-n miezul orgolioasei pulpe;
Rotund și greu atârnă tot ce-a fost vis și-avânt;
Ne dă ocoluri vremea cu pași mărunți de vulpe,
O, toamna mea înaltă, coboară pe pământ.


Nu asculta în carnea trudită de plăcere,
Din moleșeagul pernei oftând cu ochi închiși;
Că-n orice dăruire, la pândă-i o cădere:
Coroana ta-n azurul poruncilor suiși.


În inimă, prin cazna lăuntricelor zboruri.
Te-am așteptat statornic ca pe un înger drept;
E rodul doar răspunsul atâtor moarte doruri,
Sau sufletul întrece cuprinsul unui piept ?


Suntem tălmaci vremelnici al celor nevăzute
Și-n seninătatea noastră se-ncheagă mărturii ?
Sau plămădim noptatici în gropile tăcute
La rădăcina lumii doar negre bogății ?


Tu deslușește-mi toate lucrările din urmă,
Înseamnă-mi cu belșugul de dincolo de noi,
Și viața pe culese și stâna fără turmă,
Și aurul părelnic din scuturate foi.






INSCRIPȚIE PE MARGINEA

        UNUI  BASM


Cercași toți armăsarii din grajdul de-mpărat;
Îi adăpași cu rouă, le-ai dat belșug, otavă...
N-a odrăslit nici unul o aripă spre slavă
Și-n van îmbii azi alții cu fân împrourat.


Nechează-ntr-o coșarcă bătrânul bidiviu,
Auzi-l cum își cere tainul de jăratic,
Cutează, scurmă-ți pieptul: c-o mână de foc viu
Ding gloabă va renaște Pegasul furtunatic.


Și vei afla atuncea răpirea-n spirit cum e:
Vârtej de aripi cântă, grumazul arc de cer,
Cutreier pur ca gândul mai sus de vămi și lume,


Peste risipa vieții tu,-naltul vistier...
Și toată ascuțimea beției fără nume
Când zei îți ies în cale și imnurile-ți cer.



Рисунок