” Nu-i somn etern acela pe care-l doarme
Muribundul care se prăbușește închizând ochii”
Când o fi să mă duceți la criptă...
Nu pe mine, ci vasul rămas:
D-ocamdată în vasu-i înfiptă
O făclie sclipind din cel vas
O sertină
lumină
pe-un ceas;
Când o fi să-mi rostiți la cuvinte
De iubire, dulceagul volum
Ce se-ndrugă la toți pe morminte,
Ba la unii popasuri pe drum:
Să rămâie
tămâie
cu fum;
Aș dori să văd fețe voioase
Și s-aud împrejuru-mi cântând:
”A scăpat o simțire din case
Și din carne scăpat-a un gând,
Printre glume
din lume
plecând !”
Și cu sufletele dragi, cari în soare
Tot adastă sosirea-mi cu jind,
Eu veni-voi la cea sărbătoare
Pe coșciugul meu, reze-mpletind
O zglobie
chindie
să-ntind !
Să mă bucur, sătul de-a mai plânge...
Ce mai lacrimi vărsai pân'să plec !
Aș putea, la un loc de le-aș strânge,
Înotând prin durerea-mi să trec
Și cea groapă
de-o șchioapă
s-o-nec !
Să mă bucur, căci omu-i o treaptă
Pe suișul cel fără de-apus,
Și martirul meu cuget așteaptă,
Ieri un vierme și mâine-un Iisus
Cale lungă
s-ajungă
mai sus !
