sâmbătă, 26 noiembrie 2011

EMIL GÎRLEANU - de Nicolae Iorga



5 ianuarie 1878, Iași -  2 iulie 1914, Câmpulung





Emil Gârleanu s-a stins, minat de o boală de rinichi care de un an de zile îl distrugea. S-a stins visând de sănătate, de bucurie și de muncă. S-a stins cu mintea limpede și luminoasă, cum l-am găsit, acum câteva săptămâni, pe patul de spital, între flori, privind afară raze de soare, vorbind, glumind și zâmbind, cu masca grozavă a morții pe față.

Nu e aici locul să vorbim de marea pierdere pe care o suferă literatura noastră căreia i-a dat pagini clasice ca nobilă simplicitate a stilului și adâncime a simțirii sincere. Nici de sentimentele ce ne pot mișca astăzi pe noi, aceia care, eram tovarăși buni la ”Semănătorul”. El s-a gândit în ultimele  clipe și la noi, fiindcă, în noaptea în care se lupta, la Câmpulung, cu moartea, chipul lui nu m-a părăsit o clipă în visurile grele care mă frământau.

Dar, dacă astăzi există această foaie, dacă a putut face ceva pentru progresul moralitpții și idelului în această țară, o mare parte o are Gîrleanu. l m-a îndemnat din răsputeri să încep, a crezut în biruință, s-a zbătut cât i-a fost cu putință - noi și familiile noastre încheiam  și benzile de expediție în casa cu chirie din strada Buzești - și, doar când n-a mai putut spera, a lăsat numai asupra mea urmarea acestei lupte, plină de atâtea greutăți și de atâtea sacrificii.

Nu că avea chemarea unui militant politic. Era prea poet pentru aceasta, prea visător. Nici n-a scris în foaie un singur rând de luptă. Dar idealismul lui a simțit frumusețea acestei îndrăznețe încercări, și astfel, ”secretarul de redacție ” Emil Gîrleanu și-a legat numele de cele dintâi luni ale silințelor noastre spre bine pe această cale a gazetei.

Durerea noastră se adaugă la aceea care va fi strâns inimile tuturor celor ce l-au cunoscut, la vestea morții lui așa de premature.

                   (1914 - ”Oameni cari au fost” - Nicolae Iorga)